Tag: Povesti

Istorie uitata, viitor inexistent – Inchisoarea Doftana

No Comments

Prin acest articol as vrea sa fac cunoscuta povestea trista a unui monument uitat, Inchisoarea Politica Doftana. Prin bunavointa voastra, sper sa putem face cunoscuta povestea si poate cineva va dori sa salveze de la pierzanie o bucatica de istorie. Un simplu share poate ajuta foarte mult.

In drum spre casa, eu si prietenul meu am facut un mic ocol intr-un loc aproape uitat de lume si anume la închisoarea parasita, Doftana. Tin neaparat sa va expun o scurta istorie a acestui monument cu o arhitectura deosebita insotita de fotografii facute de mine. Este mare, mare pacat ca o asemenea cladire, cu o arhitectura deosebita, a ajuns sa fie lasata in paragina. In loc sa intre in patrimoniul national, inchisoarea politica Doftana este inca sub tutela primariei Teleaga, care din pacate nu face nimic pentru restaurarea si conservarea aceseia.

“Doftana este numele unei celebre inchisori din Romania, situata in localitatea Telega, judetul Prahova. Cladirea inchisorii a fost data in folosinta in anul 1895 si a fost folosita pana in anii 1960 pentru incarcerarea detinutilor politici alaturi de detinutii de drept comun. Ulterior a fost transformata intr-un muzeu. După 1990, din lipsa fondurilor, acesta a fost parasita. Doftana era impartita in sectoare luminoase si sectoare intunecoase, avea incalzire centrala si curent electric.”

O istorie mai detaliata puteti citi aici: Inchisoarea Doftana.

Intrarea in inchisoarea s-a facut printr-o gaura gasita in zidul mare de piatra care inconjoara curtea inchisorii. Curtea este plina de copaci si vegetatie care umbresc toata inchisoarea de jur-imprejur. Intrarea efectiva in inchisoare este bine inchisa cu lacate, dar pe usile laterale, care nu mai exista, se poate intra usor. Dupa ce treci de niste zabrele imense si sari printr-un geam spart, ajungi in camera care adaposteste, ce a fost odata, macheta inchisorii Doftana. De acolo nu iti ramane decat sa mergi pe culoare, cu foarte mare atentie la podea si tavan. Acestea se pot surpa in orice secunda! Pe alocuri chiar vezi gauri in ele, mai auzi cate o pietricica sau bucata de tencuiala cazand sau efectiv fostentul plantelor care au napadit locatia. Linistea de acolo este mormantala!

Mobilier nu mai exista si aproape tot ce a insemnat usi de lemn sau fier de la camere, birouri sau celule au fost furate. Nu mai gasesti nimic intreg acolo! Scarile din piatra sau lemn tremura sub trecerea tipului si din secunda in secunda te astepti sa se prabuseasca. Nu va recomand sub nici o forma sa urcati la etaj. Acum 2 ani am mai fost odata si atunci am urcat cu mare atentie si multa inconstienta. Acum vazand starea lor mi-a fost teama sa ma mai aventurez.

Sentimentele traite acolo au fost foarte ciudate si amestecate. De la curiozitate, uimire si revolta, la apasare si tristete. Tot turul a durat
undeva la o ora.

Nu recomand nimanui sa se aventureze pe acolo noaptea!

Cred ca nu are rost sa va mai povestesc. Mai bine priviti fotografiile facute de mine (needitate) care vorbesc de la sine si nu mai au nevoie de alte comentarii.

Povestea sentimentelor

2 Comments

sentimenteCu mulţi ani în urmă, trăiau pe o insulă îndepărtată, numită Insula Sentimentelor, toate sentimentele şi emoţiile pe care le cunoaştem astăzi: Fericirea, Tristeţea, Cunoaşterea şi multe altele, printre care şi Dragostea. Într-o zi, Păzitorul Insulei, le-a anunţat că insula se va scufunda.Dintre toate sentimentele, Dragostea s-a hotărât să nu îi fie frică, să nu abandoneze insula nici chiar în ultimul moment. Când insula mai avea puţin până să se scufunde în adâncul oceanului, Dragostea a hotărât să ceară ajutor.
S-a întâmplat ca, în acea clipă, Bogăţia să treacă pe lângă Dragoste, într-o barcă. Dragostea a spus:
– Bogăţie, mă poţi lua cu tine în barcă?
– Îmi pare rău, Dragoste, nu pot, i-a răspuns Bogăţia. Este prea mult aur şi argint în barca mea şi, sincer, nu mai am loc şi pentru tine.
Apoi, Dragostea a întrebat Vanitatea, care se afla într-o altă barcă. Şi Vanitatea i-a dat acelaşi răspuns:
– Nu pot să te iau în barca mea, Dragoste, eu am nevoie de spaţiu, nu îmi place să stau îngrămădită.
Apoi, Dragostea şi-a îndreptat privirile spre Tristeţe, care era chiar lângă ea.
– Tristeţe, te rog mult, ia-mă cu tine.
– Ah, îmi pare rău, a răspuns Tristeţea, dar chiar nu am cum. Mă simt atât de singură încât vreau să fiu doar eu, nu am nevoie de companie acum. Te rog să mă înţelegi.
S-a întâmplat ca pe lângă Dragoste să treacă Fericirea.
– Hei, tu, Fericire, ia-mă şi pe mine cu tine, nu mă lăsa aici pe insula aceasta care se va scufunda.
Dar Fericirea nu a auzit ce a spus Dragostea, fiind prea preocupată de propria ei bucurie.
Dintr-o dată, cum stătea supărată şi aproape că o podideau lacrimile, Dragostea a auzit cum cineva o strigă:
– Dragoste, poţi să vii cu mine.
Dragostea foarte fericită şi-a întors capul şi a văzut un bătrânel. Ţopăind de bucurie, Dragostea a sărit în barca bătrânelului, însă, datorită fericirii ce o simţea că a fost salvată, a uitat să-l întrebe pe bătrânel cum îl cheamă, limitându-se doar să-i mulţumească.
– Eu îţi mulţumesc foarte mult că m-ai salvat. Dacă nu ai fi fost tu, aş fi murit de mult.

Când au ajuns pe uscat, însă, privindu-l pe bătrânel cum se îndepărtează de barcă, Dragostea şi-a dat seama că simple mulţumiri nu sunt de ajuns.
Atunci, privind înspre Cunoaştere, care era chiar lângă ea, a spus:
– Dar cum îl cheamă pe bătrânelul care m-a salvat? Am uitat să-l întreb.
Şi Cunoaşterea i-a răspuns:
– Era Timpul.
– Timpul?, se miră Dragostea. Apoi, ca şi cum ar fi citit chipul Dragostei, Cunoaşterea i-a zâmbit şi i-a zis:
– Pentru că doar Timpul poate să înţeleagă valoarea Dragostei.

Sursa: poveste populară